Translate

căutare

joi, 3 octombrie 2013

Bătălia de la Dien Bien Phu


           Gândită iniţial ca un plan care să reprezinte o lovitură decisivă împotriva gherilelor Viet Minh,bătălia de la Dien Bien Phu a avut  ca rezultat înfrângerea catastrofală a Franţei, care a pierdut în cele  1. 019 de misiuni peste 2000 de soldaţi, dar şi 48 de avioane. Liderii armatei franceze nu au fost capabili să aprecieze puterea şi determinarea opoziţiei vietnameze.
           Bătălia de la Điện Bien Phu a fost o confruntare din Primul Război din Indochina dintre Corpul Expediționar Francez din Orientul Îndepărtat și forțele vietnameze comuniste-naționaliste. Ocupat de francezi în noiembrie 1953, acest orăşel mărunt și zona din jurul lui în anul următor a devenit teatrul unui din cele mai violente bătălii dintre corpul expediționar francez compus din diverse unități franceze, trupe coloniale și autohtone sub comanda colonelului de Castries (înaintat la gradul de general în timpul bătăliei) și trupele vietnameze (Việt Minh) comandați de generalul Giáp.
         Lupta a avut loc în perioada martie-mai 1954 și a culminat cu o înfrângerea zdrobitoare a forțelor franceze, înfrângere care a grăbit și a influențat negocierile viitoare de la Geneva cu privire la Indochina, acordurile fiind semnate în iulie 1954, care a instaurat împărțirea Vietnamului de-a lungul paralelei 17
         Franţa şi trupele Viet Minh duceau un război indecis în Vietnam încă din 1947. Dominând complet cerul în faţa unei opoziţii Vit Minh inexistente, forţele franceze au fost totuşi capabile să oprească fluxul aprovizionării cu armament care ajungea la gherilele vietnameze. Mare parte din populaţia vietnameză privea lupta lor ca pe un război de independenţă faţă de opresiunea Franţei şi erau efectiv uniţi împotriva francezilor.

         Până în 1953, războiul ajunsese într-o fază critică. Angajând un număr mare de avioane şi trupe, populaţia franceză făcea acum apel la un sfârşit decisiv al conflictului. În ţară mulţi nu erau conştienţi de condiţiile în care se desfăşurau luptele,  iar generalii şi figurile politice de la Paris încă se complăceau în succesul celui de-al Doilea Război Mondial. Determinarea trupelor Viet Minh a făcut ca anul 1953 să fie unul de neuitat pentru nou- numitul comandant francez al trupelor, generalul Henri Navarre.
         Cum cea mai mare parte a luptelor se desfăşurau în Tonkinul de Vest şi în nord-estul Laosului, noul comandant francez a venit cu un concept tactic pentru a înfrânge Viet Minh. Trebuiau înfiinţate garnizoane izolate în teritoriul inamic şi acestea urmau a fi aprovizionate din aer. Teoria din spatele acestor poziţii era aceea că respectivele garnizoane s-ar fi dovedit mult prea tentante pentru trupele Viet Minh. Acestea s-ar fi angajat în luptă, fapt care ar fi dus la o bătălie decisivă în care superioritatea echipamentului şi a puterii de foc a francezilor ar fi prevalat. Succesele anterioare au confirmat tactica şi au netezit drumul pentru înfiinţarea unei mari garnizoane lângă satul Dien Bien Phu, aproape de graniţa dintre Vietnamul de Nord şi Laos.
        Cum decizia a fost luată în mai 1953, în primă fază trebuia ocupat cu succes satul Dien Bien Phu, iar apoi trebuia stabilit ca un "cap de pod aerian". În ciuda opoziţiei puternice din interiorul armatei franceze, generalul Navarre l-a numit pe generalul de divizie Rene Cognz şef responsabil cu controlul operaţiunilor. Timp de 4 zile, începând cu 20 noiembrie 1953, cinci batalioane de paraşutişti, lansate din avioanele Douglas C-47 Skytrain, au început să sape sistemul de apărare în faţa opoziţiei puternice din partea inamicului. În acel moment se părea că Operaţiunea Castor, aşa cum a fost denumită, avea să dobândească un succes răsunător.
      Având ordinul să păstreze poziţia de la Dien Bien Phu şi să o transforme într-o fortăreaţă "despre care nici măcar să nu se gândească că ar putea fi părăsită", După ce a fost stabilită baza, urmau să fie înfiinţate patrule ofensive care aveau ca scop păstrarea legăturilor cu alte fortăreţe franceze din Laos.  În următoarele săptămâni, 10 814 soldaţi au fost paraşutaţi în interiorul garnizoanei. Printre unităţi erau trupe de infanterie din Thailanda şi puşcaşi (tiraliori) algerieni şi marocani, alături de patru batalioane  foarte experimentate  din Legiunea Străină.
Avioanele  PB4Y-2 Privateer operate de Marina Franceză
au fost capabile să lovească ţintele  Viet Minh
de pe tot teritoriul Vietnamului.

Atacul surpriză
Spre deplina surpriză a colonelului Castries, pista de aterizare vitală de lângă sat a fost supusă imediat focului tunurilor vietnameze de calibru 105 mm, iar barajul artileriei a crescut pe masură ce săptămânile treceau.
      Necunoscut la acel moment trupelor franceze, generalul Vo Nguyen  Giap, care mai târziu va dezvolta tactici similare şi în potriva americanilor, alcătuia deja o forţă armată mult mai mare decât şi-ar fi putut imagina francezii. Până în martie 1954, se aflau pe poziţii trei divizii  Viet Minh  de infanterie, formate din 28 de batalioane (50 000 de oameni), ele fiind sprijinite de artileria de calibru 105 mm, mortiere grele şi puşti fără recul despre care francezii nu ştiau că se aflau în posesia soldaţilor Viet Minh de la Dien Bien Phu.
        Cu fiecare zi care trecea, soseau pe front şi arme antiaeriene de toate calibrele, iar până la jumătatea lunii aprilie, piloţii civili americani şi francezi care zburau pe avioanele Fairchild C-119 care lansau pachete pentru aprovizionare ajunseseră să refuze să mai survoleze zona pe care o denumeau acum "căldarea"
         Pe 13 martie, trupele franceze au fost supuse unui tir foarte precis şi intens, care le-a distrus cazematele, şanţurile de apărare şi au aruncat în aer toate avioanele de la sol, cu excepţia a trei F&F  Bearcat. Acestea au decolat de urgenţă şi au fost trimise la Hanoi din cauza distrugerii aproape totale a pistei de decolare. După terminarea barajului de artilerie a urmat o asuccesiune de asalturi de infanterie  'în valuri" împotriva a 8 avanposturi de pe perimetrul garnizoanei de la Dien Bien Phu. Vietnamezii au desfăşurat aceste atacuri fără a ţine cont de pierderile suferite.  În următoarele săptămâni, încercuirea de către trupele Vit Minh a francezilor de la Dien Bien Phu a crescut din ce în ce mai mult. Singura cale prin care se putea sprijini garnizoana francezaă izolată era cea a aerului.
         Întrucăt avioanele de vânătoare ale Forţelor Aeriene Franceze  le lipseau autonomia de zbor , Forţele Aeriene ale Marinei Franceze, au fost însărcinate cu sprijinul trupelor franceze beligerante. Avioanele Consolidated PB4Y -2 Privateer au fost retrase din misiunile lor de patrulare şi recunoaştere maritimă şi au început să fie folosite ca bombardiere cu rază lungă de acţiune . Aparatele AU-1 Corsair  livrate de americani, o variantă de atac special proiectată a unui avion de vânătoare din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost operate de către Flotila 14F . Sub direcţionarea forţelor terestre, avioanele AU-1 au desfăşurat nenumărate atacuri împotriva poziţiilor artileriei Viet Minh.
Capitularea francezilor 
Sfârţitul bătăliei a venit pe 7 mai 1953, când Giap a lansat un ataccu rachte şi un baraj de artilerie. Cum nu mai avea apţi de luptă decât 1.000 de soldaţi din trupele sale. Castries i.-a spus lui Giap că oamenii săi vor  înceta focul la ora 17:30.
         Giap a permis ca 900 dintre soldaţii francezi grav răniţi să fie luaţi pe calea aerului, dar restul de aproximativ 9.000 de oameni au mers în captivitate, un chin din care au mai scăpat numai 3.000.
          Dien Bien Phu s-a dovedit  a fi punctul de cotitură al implicării Franţei în Indochina. Trupele franceze au înregistrat 2.293 de morţi şi 5,134 de răniţi, dar de fapt cel mai umilitor lucru pentru Franţa a fost capturarea a 11.000 de soldaţi. Fără să poată face faţă acestor pierderi, Franţa a negociat un tratat de pace care a dus la retragerea din 1954.